• Début de Soirée – Nuit de folie

    Vineri este ziua în care nivelul patimilor mele (potolite) este cel mai scăzut iar nivelul nebuniei mele (controlate) este cel mai ridicat. Dacă nebunia ar fi în continuare controlată, dar patimile nu ar mai rămâne potolite, am avea de-a face cu paradoxul existenței conștiinței. I know, quite a long shot.

    Se introduce în această ecuație și gândirea, care este ca un magnet pentru memorie, îi creează un flux și un tunel care o ține aproape de mintea individului/individei. Strong thinking, strong memory, strong mind.

    Ceea ce încerc să vă spun (cu cuvintele mele) e că tocmai am descoperit o melodie din copilărie (evident, copilăria tot a mea). Am ascultat-o prima dată pe bandă magnetică est-germană ORWO (derulată de un magnetofon cehoslovac Tesla) prin 1988-1989, după care a dispărut în negura timpului.

    Et maintenant, apres 28 ans, voila.

    In a very specific, funny and twisted way, I really love the 80s… and the 90s. 🙂

    Nu o să vă plictisesc cu toate versurile; ci doar cu refrenul, care este unul super energic. 😉

    ”Et tu chantes chantes chantes ce refrain qui te plait

    Et tu tapes tapes tapes, c’est ta fason d’aimer

    Ce rythme qui t’entraine jusqu’au bout de la nuit

    Reveille en toi le tourbillon d’un vent de folie.” (x2, x3, x4, x5)

    Et encore un fois.

    Bonne soirée et bonne nuit.

    Sharing and not caring

    Facebooktwittergoogle_plus
  • De avem sau nu dreptate, Iliescu să ne judece

    Știu că pentru a fi în trend zilele astea ar trebui să scriu ceva despre așa-zișii fanatici religioși, despre seculara familie românească (heterosexuală) sau despre cel mai mare prieten dușman al acesteia, Biserica Ortodoxă Română. Slavă Domnului (Domn pe care ni l-a confiscat de mult onorabila instituție de mai sus) că nu am fost niciodată în trend.

    Dintr-un motiv care încă mă eludează, dar bănuiesc că are legătură cu rezidualul meu spirit de frondă, am intrat pe blogul lui Ion Iliescu. Cum pe lângă spiritul de frondă am și un spirit umoristic mortal, m-au amuzat extrem de mult ultimele 6 articole de pe blogul primului președinte al României ales în mod democratic, care încep astfel:

    19.06.2016 – ”Am aflat cu tristețe vestea încetării din viață a lui Victor Atanasie Stănculescu, un om care, prin deciziile luate într-un moment decisiv la istoriei noastre recente, a contribuit la ieșirea din totalitarism și revenirea la democrație.”

    03.07.2016 – ”Am aflat cu profundă tristețe vestea morții scriitorului și laureatului Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel.”

    20.07.2016 – ”Am aflat cu tristețe vestea morții lui Radu Beligan, o figură de frunte a artei interpretative românești, actor, om de teatru, autor, profesor.”

    01.08.2017 – ”Am aflat cu tristețe vestea morții Reginei Ana, și transmit întreaga mea compasiune pentru această grea pierdere Regelui Mihai și membrilor familiei regale.”

    28.09.2016 – ”Am aflat cu profundă tristețe vestea morții fostului președinte al Statului Israel, Shimon Peres, un mare prieten al României.”

    19.10.2016 – ”Am aflat cu profundă tristețe vestea morții lui Radu Câmpeanu, fostul președinte al Partidului Național Liberal, om politic ce a marcat anii de început ai revenirii României la democrație.”

     

    chucknorrisdead
    http://funnymemes.co/tag/chuck-norris/

    spuse Ion Iliescu, cu zâmbetul lui de bunicuță pe buze, după ce finaliză procedura de resuscitare prin tehnica compresiei toracice urmată de tehnica respirației gură la gură. 😀

    Sharing and not caring

    Facebooktwittergoogle_plus
  • Originala democrație americană

    Articolul ăsta zăcea prin draft-uri de ceva vreme tot astfel cum un leneș zace printre frunzele gustoase de eucalipt. L-am văzut azi dimineață și pe Doru remarcând subterfugiile democrației (americane), așa că am zis să îl scot la iveală. Articolul, nu leneșul.

    Ideea este simplă: americanii au alegeri iar cei 2 candidați la președinția (încă) celei mai puternice națiuni (din lumea terestră) sunt fostul secretar de stat, democrata Hillary Clinton și actualul om de afaceri, republicanul Donald Trump, ambii newyorkezi. Prima vine la pachet cu vicepreședintele Tim Kaine, senator de Virginia, al 2-lea îl are ca și running mate (cum zic americanii) pe guvernatorul Indianei, Mike Pence.

    Opinia publică (națională și) internațională crede, și (nu) poți să îi condamni pentru asta, că cei 2 năstrușnici de mai sus (Hillary și Donald) împreună cu acoliții lor sunt singurele variante posibile. Doar că nu este chiar așa, iar dacă voi nu știați deja asta, cu siguranță nu e de vină doar mass-media.

    Îl mai avem pe reprezentantul Partidului Libertarian, fostul guvernator al statului New Mexico, Gary Johnson, în tandem cu fostul guvernator din Massachusetts, Mister Bill Weld. Deși Gary mi se pare cam neinformat pe temele de politică externă (ca să folosesc un epitet blând), probabil că mulți republicani dezamăgiți de Donald Trump vor vota cu Gigelul ăsta. Plus că să fii libertarian sună încă destul de cool.

    Mai este și distinsa doamnă doctor, Jill Stein, tot din Massachusetts, alături de virginezul Ajamu Baraka, ambii din partea Partidului Verde. Cum americanii sunt întrecuți la poluare doar de chinezi (care au inventat și încălzirea globală, sic!), pare legitimă și candidatura acestora, iar democrații care speră să aibă prima femeie la Casa Albă pot să o voteze la fel de bine pe Jill the Steel. Discursul ei înfierează lăcomia și exploatarea corporatistă, pledând pentru o economie mai puțin mercantilă și mai mult umanistă.

    Dacă vreți să fiți constituționali, puteți vota cu Constitution Party, care îi bagă la înaintare pe Darrel Castle și pe Scott Bradley. Despre ăștia recunosc că nu m-am obosit să caut prea multe informații, poate și pentru că scorul lor în sondaje este unul subunitar.

    În rest, mai sunt independenți, mai sunt socialiști eliberatori, mai sunt reformiști, mai sunt muncitori, toți încercând să aibă acces la visul american și cu ochii deschiși.


    Așa cum noi ne dăm de ceasul morții aici în România și încercăm să zdruncinăm puțin establishment-ul ăsta politic populat de mastodonți (PSD și PNL), cred că așa ar trebui să facă și americanii cu democrații și republicanii lor. În felul ăsta ar da democrației o definiție mai apropiată de sensul oferit de Platon cu multe zeci de sute de ani în urmă.

    Am citit în ultima vreme referințe solide despre sistemul electoral american. Ce se întâmplă în cadrul partidelor, cum se fac nominalizările, particularitățile fiecărui stat în parte, cine sunt și cum se stabilesc delegații (de jure) care au drept de vot, etc. și vă spun cu tristețea celui care s-a dus la facultatea de drept motivat de filmele ce promovau sistemul juridic și democrația americană că numai democrație nu poate fi numit sistemul din State. ”Alegerile” pe care le poate face în mod conștient un cetățean american în clipa de față seamănă foarte mult cu cele din glumița de mai jos.

    Să zicem că ești un cetățean din Alaska căruia îi plac fructele și legumele foarte mult. Te duci la magazin, te uiți în vitrina cu produse și vezi puzderie de bunătăți, de toate culorile și mărimile. Vrei să cumperi 1 kiwi și 1 mango, dar vânzătorul îți spune că doar bananele și portocalele sunt de vânzare, la celelalte poți doar să privești și să jinduiești. Înghiți în sec și cumperi 1 banană și 2 portocale (nu vă gândiți la prostii), gândindu-te că poate iese o salată gustoasă doar din astea. Te duci mai departe, la raionul de legume. Din nou, curcubeu de culori, minerale și vitamine. Alegi un broccoli și o conopidă, pentru că ai chef de niște sodiu, potasiu și vitamina C, dar vânzătorul îți spune că doar morcovii și castraveții sunt de vânzare. Entuziasmat nevoie mare că te vei putea hidrata în timp ce vei vedea mult mai bine, îl întrebi dacă poți să îi și mănânci sau doar să îi cumperi. El, la fel de entuziasmat, îți spune că poți doar să ți-i bagi în fund.

    Castraveți și morcovi libanezi.
    3 castraveți și 4 morcovi, toți 7 libanezi.
    Sharing and not caring

    Facebooktwittergoogle_plus
  • U.S.R.

    Cei de la U.S.R. și-au lansat de curând o primă variantă a programul de guvernare. Spun că este o primă variantă pentru că urmează dezbaterea publică și eventuale îmbunătățiri pe ici-colea, prin punctele esențiale.

    Finale sau parțiale, de stânga sau de dreapta, câteva din principiile celor de la U.S.R. sunt extrem de tentante și benefice: transparența, care ar trebui să fie totală; industria, care ar trebui să fie modernă; transportul, care ar trebui să fie rapid; cultura, care ar trebui să fie vie și sănătatea, care ar trebui să fie publică.

    Chiar dacă acum mă vedeți mai glumeț și ironic, probabil că voi vota și eu cu ei. Încă mai am mici rezerve la capitolul expertiză și profesionalism pentru că nu le-am văzut oamenii, dar semnalele sunt pozitive. Faptul că numai la Brașov, din cele aproximativ 100 de cereri de înscriere, aproape 30 au fost respinse, mă face să cred că trierea este serioasă. E drept că situația asta era înregistrată acum 2 luni, dar sper ca trend-ul să fi rămas același.

    Cum campania electorală nu a început, este clar că nu vorbesc despre Uniunea Salvați România, ci despre

    http://www.uniuneascriitorilor.ro/
    http://www.uniuneascriitorilor.ro/

    Fără neapărat o legătură cu România, încă nu am înțeles până acum de ce ai vrea să salvezi pe cineva care nu vrea să fie salvat.

    Sharing and not caring

    Facebooktwittergoogle_plus
  • Povestea unui popor fără poveste

    Socrate a dictat, Platon a adnotat, Marx a teoretizat, Einstein a postulat, Ponta a plagiat, Osho a mistificat și Lorin Fortuna a intuit mistificarea lui Osho. Concluzia? Poporul este suveran și are întotdeauna dreptate.

    1. Dragnea, personajul politic cu cele mai mari șanse să fie numit prim-ministru la iarnă, de ce a fost condamnat? Pentru celebrul referendum din 2012 în care a sculat și morții din morminte ca să-i înscrie pe liste și să-i trimită la vot, acel referendum care a învrăjbit românii mai mult ca orice altă gogomănie politică din perioada noastră postrevoluționară? Adică unii care stăteau la plajă și își umflau burdihanul cu bere îi luau la mișto pe ăia care mergeau să voteze (pro sau) contra rămânerii lui Băsescu la Cotroceni, iar acum tot ăia care nu votau atunci ne spun să mergem acum la vot.
    2. Trebuie legiferat bunul simț, pe care nici chiar Antonie Iorgovan nu s-a gândit să îl introducă în Constituție; adică să fie o normă juridică în toate legile în care să se prevadă expres că dacă ești condamnat definitiv (aproape nici nu contează pentru ce) nu poți fi ales într-o funcție publică (să zicem pe timp de 10 ani, ca să nu excludem șansa reabilitării). Logica e foarte simplă: nu e sănătos să mandatezi pe cineva să legifereze, să aplice sau să vegheze la respectarea legii dacă acel cineva tocmai ți-a demonstrat că nu e în stare sau că nu dă 2 bani pe această lege.
    3. Dacă vei fi de partea majorității câștigătoare la vot te vei simți parte integrantă și te vei încolona integrant și regulamentar în această națiune română, cu multe particularități, interesante și intrigante deopotrivă. Dacă nu, îți vei accepta cu demnitate statutul de disident și vei dezvolta un sentiment din ce în ce mai pronunțat de lehamite față de semenii tăi care bagă votul în urnă cum bagă vita botul în iesle. Sau vei pleca din țară, ca să cunoști mai bine și alte popoare.

    Dacă poporul român vrea un premier penal, poporul român va avea un premier penal. Este corect și logic să fie așa pentru că poporul este suveran și are întotdeauna dreptate.


    Toate aceste nuanțe au putut fi sesizate de orice om cu o preocupare civică și o inteligență mediocre spre decente în cadrul emisiunii Avocatul Diavolului de la EuropaFM, unde CTP făcea și o paralelă interesantă între legătura indisolubilă dintre soț și soție, la nivel micro și cetățean și stat, la nivel macro.

    Să presupunem că sunteți un bărbat căsătorit care își iubește soția, iar soția voastră, cea pe care o iubiți, este condamnată pentru că a săvârșit o infracțiune. Întrebarea este: ce faceți? Divorțați de ea pentru că între timp a devenit infractoare sau o iubiți în continuare pe principiul Love Conquers All?

    Pe tema asta se poate discuta extrem de generos, dar voi lăsa noțiuni ca iubire, idei, semeni, popor, poveste, principii, legi, conștiință individuală sau colectivă pe altă zi de vineri.


    Apropo de EuropaFM, asta a fost prima melodie pe care am ascultat-o la noul post de radio, acum mai bine de 16 ani, în timp ce mă plimbam voios pe plaiurile bucovinene încercând să le vând localnicilor și turiștilor berea Carlsberg, Tuborg și Guinness la un preț cât mai corect.

    P.S. Titlul articolului și conținutul acestuia au (doar) o legătură periferică.

    Sharing and not caring

    Facebooktwittergoogle_plus
  • Luați-vă gândul de la gândul

    De când a plecat Cristian Tudor Popescu de la gândul.info am încetat treptat să-l mai citesc. Pe gând, nu pe om.

    Printre motive, crucișătorul presei românești menționa și faptul că ziarul s-a tabloidizat groaznic în ultima vreme. Inițial nu l-am crezut, mai ales că citeam din când în când un editorial binișor scris de Claudiu Pândaru sau de Florin Negruțiu. După ce și aceștia 2 au dezertat pe la Digi24 și republica.ro, incursiunile mele prin gândul celorlalți colegi ai lor s-au apropiat amenințător de elementul neutru la adunare, 0.

    Ei bine, azi am căutat și în presa românească știrea aia stupidă cu hârjoana dintre cei 2 eurodeputați englezoi ai partidului UKIP care și-au cărat niște pumni în freză chiar la Strasbourg, în sediul Parlamentului European, până când unul dintre ei a ajuns la spital în stare gravă. Am găsit-o.

    Mi-am făcut curaj și am dat un print screen la pagina cu știrea, pentru a vedea și voi ce subiecte de mare angajament tratează oamenii care (așa cum ne spune și titlul gazetei online la care prestează) gândesc. Spicuiesc doar 2 clickbait-uri, care încep astfel: ”Această actriță de filme pentru adulți s-a uns…” și ”A intrat în camera mea și A ÎNCEPUT SĂ MĂ…” 

    Mi-a fost frică să fac click oriunde pe pagină ca să nu îmi virusez calculatorul și creierul. Vă sfătuiesc să faceți la fel.

    http://www.gandul.info/international/favoritul-la-sefia-ukip-in-stare-critica-la-spital-dupa-o-bataie-in-parlamentul-european-15772155
    http://www.gandul.info/international/favoritul-la-sefia-ukip-in-stare-critica-la-spital-dupa-o-bataie-in-parlamentul-european-15772155
    Sharing and not caring

    Facebooktwittergoogle_plus
  • Rușii au fost băieți simpatici la faza cu Brâncuși

    Da, ați citit bine titlul. Rușii chiar au fost simpatici. Ne-au dat 100 de euro pentru o statuie concret-abstractă pe care ei sigur nu o înțeleg, dar pe care nu (prea) o înțelegem nici noi. La mișto, în scârbă, dintr-o aroganță, ca să ne arate că nu suntem în stare să ne apărăm interesele sau valorile naționale? Contează așa de mult?

    Da, se prea poate să conteze așa de mult; tot așa cum foarte mult contează și reacția noastră. E complet stupid sau neinspirat dacă dăm dovadă de puțin rafinament diplomatic, le mulțumim oficial pentru oferta ”generoasă” și le spunem că pentru asta suntem dispuși să renunțăm la jumătate din tezaurul nostru, așa că nu vor trebui să ne returneze decât cealaltă jumătate?


    Cel mai distribuit articol la mine pe fakelook este cel al lui Moise, de pe biziday.ro. E dreptul omului să fie cum vrea el în scrierile sale, patriot, subiectiv, patetic, înflăcărat, așa cum e și dreptul meu să fac 2 observații. Scurte și la subiect.

    Elevul Guran o fi fost în clasa a VII-a la prima olimpiadă de istorie, dar dacă a ”descoperit că Ștefan cel Mare stăpânise o parte din URSS” e bine că a fost și singura dată când s-a rătăcit la genul ăsta de eveniment. Nu de alta, dar e ca și cum ai spune că Burebista a stăpânit o parte din Imperiul Habsburgic. Evident că înțeleg nuanța și unde bate cu ea, dar exprimarea e complet neinspirată, ca să nu mai zic că la o atentă privire, nu a României sau Moldovei Mari (hărți dosite bine pe vremea aia), ci a RSS Moldovenească sau RSS Ucraineană, ar fi văzut de partea cealaltă a Prutului și Hotinul, și Orheiul, și Cetatea Albă.

    Moise mai spune că România ”În Primul Război Mondial avea integritatea garantată militar de Germania, dar a ales să lupte împotriva acesteia FĂRĂ să se poată baza pe Rusia”. Mda, nu vreau să par cârcotaș, dar românii s-au țigănit cu Antanta până în ultima clipă înainte de a decide dacă intră sau nu în război, iar din acea Antantă făcea parte și Rusia. Dacă nu avea garantat ȘI ajutorul Rusiei vă spun eu că nu ar fi intrat niciodată în război împotriva Germaniei și Austro-Ungariei. Ce s-a întâmplat după aia, cu Revoluția Bolșevică și jafurile soldaților ruși aflați în retragere este o altă poveste.


    Ca să revenim acum la diplomația românească și la o luare de poziție serioasă, elegantă și solidă; există pe pământurile astea un proverb: ”Și-un sac de paie dacă recuperezi de la un hoț tot este bine.” Ei bine, putem să ne contrăm, rusofili și rusofobi, pe teme războinice, imperialiste, bolșevice, artistice sau unioniste, dar în problema tezaurului lucrurile sunt destul de clare: rușii au fost hoți.

    Totuși, pentru că sunt un tip echilibrat care este interesat mai presus de toate de adevăr, mi-aș dori să aflu dacă ultracapitaliștii politicieni români și-au manifestat vreodată intenția de a recupera tezaurul. Nu de alta, dar dacă noi nu îl mai vrem, ei de ce ni l-ar mai da? Pe undeva, deși nu sună deloc frumos ce spun, cam la fel e treaba cu opera lui Brâncuși și cu românii/România.

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Gioconda
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Gioconda

    Gioconda, cea mai celebră pictură din lume, deși aparține italianului Leonardo da Vinci, este găzduită de Muzeul Luvru din Franța, iar ceva îmi spune că francezii nu au de gând să o returneze prea curând.

    Sharing and not caring

    Facebooktwittergoogle_plus
  • Nemuriciu nu moare niciodată

    S-au făcut deja 20 de ani de când am intrat la liceu și încep să îmi dau seama că nu mai sunt nici eu chiar un puștan. Ei bine, pe la jumătatea anilor 90 eram un puștan care de-abia începuse să înțeleagă lumea/lumile din interiorul/jurul său și valoarea acestei/acestor lumi.

    Într-o lume erau jocuri, într-alta erau politicieni, într-o lume erau cărți, într-alta erau hărți… și într-o lume erau artiștii (de la televizor, de la radio, de la teatru sau film). Jocurile mă făceau să îmi dezvolt imaginația și să inventez traduceri (din engleză în română). Politicienii mă plictiseau la culme pentru că nu le înțelegeam încă limba (de fund) de lemn. În hărți încercam să descifrez un mesaj, în cărți încercam să mă ascund și să mă bucur de acel mesaj; iar artiștii mă făceau să înțeleg mai bine toate aceste lumi, tocmai din perspectiva ludică a primeia (deși mai mult ca sigur că atunci nu știam ce înseamnă ”ludică”).

    În tot acest amalgam (de lumi) existau niște artiști, care se jucau, care citeau cărți și colorau hărți, care făceau pe politicienii și al căror umor finuț, sofisticat, ce îmi gâdila plăcut neuronii, mă făcea să mă felicit că îmi pierd timpul cu hărți și cărți, nu cu chiștoace și gagici. Chiștoacele se mai lasă așteptate și acum, dar gagicilor urma să le vină rândul cât de curând. Inevitabil.

    Deși aproape toți colegii mei de clasă și de liceu mergeau în timpul școlii la spectacolele Vacanței Mari, mie mi s-a pus pata pe Divertis. Mai aveam și ceva casete cu Doru Octavian Dumitru, dar pe alea le ascultam doar când aveam chef să mă hăhăiesc. Cei de la Divertis aveau glume pe care chiar aveam impresia că le înțeleg la un alt nivel, aveau un accent care îmi suna dulce în ureche și foloseau referințe geografico-istorice subtile (dar cunoscute de mine). Toate astea îmi permiteau să intru în lumea lor hazliu-serios-realist-absurdă.

    Era oarecum normal să îmi placă trupa Divertis, pentru că am fost crescut și educat într-o familie de moldoveni/bucovineni care au trecut munții și au descălecat în Ardeal, tot astfel cum Dragoș a trecut munții și a descălecat în Moldova. Componenții inițiali ai Divertis-ului au fost 3 moldoveni, cărora li s-au alăturat pe parcurs mai mulți moldoveni… plus un ardelean.

    Ioan Gyuri Pascu a fost ardeleanul dintre moldoveni.

    Momentele marcă înregistrată în care Toni Grecu se plimba cu microfonul făcut colac peste pupăză pe scenele patriei, iar Ioan Gyuri Pascu, Cătălin Mireuță, Doru Antonesi, Cristian Grețcu, Silviu Petcu, Doru Pârcălabu sau Florin Constantin se abțineau să nu râdă înainte de a le veni rândul la glume rămân antologice. Toni Grecu nu se abținea niciodată, râzând mereu pe scenă la glumele colegilor săi.

    Evident, despre Gyuri cel mai frumos pot vorbi tot foștii săi colegi de la Divertis, dar pentru că aceștia sunt niște oameni eleganți și decenți sunt sigur că nu îi veți vedea defilând pe la televizoare spre a-i propovădui jelania.

    Nu de alta, dar Nemuriciu nu moare niciodată.

    https://www.facebook.com/cristian.gretcu?fref=ts

    Sharing and not caring

    Facebooktwittergoogle_plus
  • Red pill or blue pill?

    Înainte de alegerile parlamentare din România (11 decembrie) sunt alegerile prezidențiale din Republica Moldova (30 octombrie).

    Este evident că niciunul dintre prezidențiabilii moldoveni nu vor întruni mai mult de jumătate din voturile alegătorilor, așa că pe 13 noiembrie cetățenii cu spirit civic vor mai ieși o dată la urne ca să aleagă între primii 2 clasați.

    Deocamdată campania electorală a ajuns la faza națională de panouri.

    Igor Dodon, reprezentatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova se întreabă care este soluția.

    moldovaareviitorrusia
    https://www.facebook.com/Dorin-Chirtoac%C4%83-106244906075994/?fref=ts

    Mihai Ghimpu, candidatul Partidului Liberal, vine cu răspunsul.

    moldovaareviitorromania
    https://www.facebook.com/Dorin-Chirtoac%C4%83-106244906075994/?fref=ts

    La fel ca Neo în Matrix, moldovenii vor avea de ales între pilula roșie și pilula albastră.

    Spre deosebire de Neo, sper să aleagă pilula albastră.

    Sharing and not caring

    Facebooktwittergoogle_plus
  • Băsescu și Caragiale sunt de vină pentru toți și pentru toate

    Ce se vede la televizor zilele astea?

    Puterea judecătorească încearcă să îi bage la mititica pe parlamentari sau miniștri, deopotrivă, julind în coate puterile legislativă și executivă.

    Puterea legislativă, nervoasă, dă la gioale miniștrilor din puterea executivă prin luări de cuvânt care mai de care mai imberbecile la tribuna Parlamentului.

    Puterea executivă, lovită și sus și jos, nu mai apucă să execute nimic.

    Peste toți și peste toate tronează tăcerea semi-președintelui republicii semi-prezidențiale.

    Am avut grijă să nu zic nimic de educație și de sănătate, ca să nu se supere vaccinatul Dragoș Bucur sau acasă școlita Olivia Steer.


    ”Am aflat prin DNA că este un mic grup de procurori care se jură că mă va face să cer custodia copilului, unuia din nepoți, adică va aresta părinții. Sunt câțiva procurori apropiați doamnei Kovesi pe care i-a cărat și i-a pus consilieri după ce au rezolvat niște dosare. Nu o să spun nume, dar vă spun acest adevăr, va veni și acea zi când voi face publice numele.”

    Da, ați ghicit, este vechiul meu prieten, fostul președintele al republicii semi-prezidențiale, domnul Traian Băsescu. La contrazis pe sine, la tupeism viteză și la strâns clanța în gură nu îl întrece nimeni pe Băse, nici chiar măicuța lui preferată, tanti Udrea. Mi-e așa de scârbă de jivina asta cu chip de om încât nici nu voi sta să fac comentariu pe text, că ar ieși o țigănie de articol.

    Eu am înțeles, suntem îndreptățiți (și avem și argumentele necesare) să punem la îndoială performanțele sistemului educațional și sanitar din România (ca aproape mai oricărui sistem); dar nu pot să uit fraza asta repetată în trecut până la obstinație de politicienii noștri, evident, doar când nu se simțeau vizați: ”Am încredere în justiție și voi respecta decizia judecătorilor, oricare ar fi aceasta.”

    Ce face fostul președinte. T.B., pe care mulți, inclusiv actualul semi-președinte, K.J., îl consideră cel mai bun om politic de după revoluție, atunci când se simte vizat? Dă de pământ cu toate instituțiile statului, începând cu justiția, care justiție personifică, teoretic, cele mai importante valori ale unei societăți sănătoase: adevărul și dreptatea.

    Păi în cazul acesta, când primul om în stat, reperul de moralitate, de echilibru, de competență, face mișto de toți și de toate, răsturnând complet scara valorilor, ce pretenții să mai ai de la pulime? În cine să mai aibă ei încredere, dacă toți se iau la mișto între ei? Vaccinați, nevaccinați, cu școală, fără școală, vii sau morți, fiecare încearcă să se descurce în jungla asta capitalistă cum poate.

    După părerea mea, T.B. a fost cel mai mare golan din politica românească, putând oricând să îi bage în buzunarele de la pantaloni pe Victor Ponta și Liviu Dragnea și în buzunarul de la cămașă pe Gabriel Oprea.

    Apropo de protestul din seara asta, pentru încă o stea, știți cum se numește președintele care i-a dat 2 stele generalului Gabriel Oprea? 😉


    S-a împământenit în cultura noastră populară ca etaloanele și referințele politice pentru ipocrizie, lingușeală sau hoție din politica dâmbovițeană să aibă un dușman de temut în persoana lui I. L. Caragiale, care, după ce i-o trăgea Veronicăi Micle în nopțile furtunoase de vară, era cuprins de o efervescență dramatică și reușea cum-necum să piardă toate scrisorile pe care onorabila duduie i le înmâna spre a ajunge la Luceafăr.

    Poate că nu realizați, dar dâmbovițeanul Caragiale (născut în comuna dâmbovițeană cu nume predestinat – Haimanale) a fost el însuși un politician etalon pentru ipocrizie, lingușeală și hoție. Sau voi chiar credeați că toate glumițele lui satirice veneau (doar) din imaginația lui?

    citat-ion-luca-caragiale

    Sharing and not caring

    Facebooktwittergoogle_plus