• Specific feminin – titlu la derută

    Frăsuiala asta mai mult retardă decât ipocrită și mai mult ipocrită decât retardă cu petiții pro și contra, gay și straight, sus și jos, înăuntru și afară, scuipat și înghițit, fuck and go îmi aduce aminte de o întâmplare simpatică la care am asistat acum vreo 15 ani, când încă mai aveam prostul obicei transsiberian de a privi tâmp căile ferate române, în timp ce stăteam în vagoanele proiectate, fabricate și reparate în dorul lelii la Pașcani.

    Călătorind pe defuncta rută Brașov-Suceava și trecând Carpații Orientali cu superluminica viteză de 10 km pe oră, chiar la limita județelor Harghita și Bacău intră în compartiment un distins domn cu barbă albă și lungă îmbrăcat în straie alese, dintre care am recunoscut un anteriu, un pieptar și o camilafcă. Gagica sexy din dreapta mea, pe jumătate adormită, își continuă starea de semiconștiență, în timp ce preotul de vis-a-vis ascunse repede revista Playboy (ce o avea pe Jojo pe copertă) și începu să citească dintr-o publicație bisericească.

    Domnul respectabil (despre care aveam să aflu mai târziu că era Arhiepiscopului Romanului și Bacăului) a salutat din cap politicos, scoțându-și tacticos integramele și creionul mecanic Rotring cu mine de 2 milimetri. Ridic ochii din anagramele mele pentru a răspunde la salut, după care în compartiment se așternu tăcerea pentru vreo 5-8 minute.

    Preotul, probabil simțindu-se încă vinovat pentru explorarea pofticios-vizuală a feminității bidimensionale din revistă, încercă să anime conversația și, văzând că episcopul dădea ușor nemulțumit din cap, îl întrebă dacă nu cumva îi poate fi de folos în vreun fel.

    – Mda, apreciez și îți mulțumesc. Uite, mai am un cuvânt și îmi desăvârșesc careul încrucișat. Are 5 litere, primele 2 sunt P și I, următoarele 2 sunt lipsă și cuvântul se termină cu litera Ă. Deci PI..Ă.

    – Și care e definiția cuvântului, întrebă preotul?

    – Specific feminin.

    – A, dar e simplu. PIZMĂ, spuse din nou popicul.

    Întorcându-se spre mine, arhiepiscopul mă întrebă dacă am o idee mai bună.

    – PILDĂ, îi spusei într-o doară, onorat că mă băgase în seamă ditamai fața monahal-bisericească.

    – Să știți că s-ar putea ca voi 2 să aveți dreptate. Tinere, ai cumva o radieră, să șterg Z-ul și D-ul ăsta?

    – Îmi pare rău, dar chiar nu am.

    – Atunci așa să-i rămână numele specific femininului.

    http://www.playboy.ro/fete/vedete/jojo-si-viata-in-roz-11958775
    http://www.playboy.ro/fete/vedete/jojo-si-viata-in-roz-11958775
    Sharing and not caring

    Facebooktwittergoogle_plus
  • Șantier Colegiul Național ”Dr. Ioan Meșotă” – Mai 2016 – 3

    Dacă e vineri, e schița șantierului de la Meșotă.

    De fapt, nu mai e chiar o schiță, pentru că între timp s-a transformat în nuvelă.

    Ca să fim sinceri până la capăt, a depășit complexitatea nuvelei la finalul lunii aprilie, deci acum avem de-a face cu un adevărat roman.

    Aproximez că pe la jumătatea lui iulie, chiar înainte ca bătălia dintre Gilgamesh și Enkidu să îi transforme pe cei 2 în cei mai buni prieteni, romanul va deveni epopee.

    Life, which ”they” put it in your mind/ Believe me or not, you will never find… pentru că epopeea este în versuri. 😉

    MesotaScheletMetalic

    Sharing and not caring

    Facebooktwittergoogle_plus
  • Rusia cucerește și Eurovisionul

    Acum 2 ani, la ediția din 2014 a Eurovisionului, toată lumea le-a huiduit pe surorile Tolmachevy atunci când au urcat pe scenă reprezentând Rusia și aproape nimeni nu le-a votat.

    Anul acesta, la ediția din 2016, s-au mai auzit foarte puține huiduieli și bănuiesc că aproape toată lumea va vota cu Sergey Lazarev din Rusia.

    C-așa-i la Eurovision, ca în tenis.


    P.S. Mie chiar îmi place cântecul, iar coregrafia este simpatică și originală. Davai, Russia!

    Sharing and not caring

    Facebooktwittergoogle_plus
  • Șantier Colegiul Național ”Dr. Ioan Meșotă” – Mai 2016 – 2

    De data asta nu voi face prea multe comentarii, ci voi lăsa imaginile să vorbească în locul meu.

    Rețineți doar atât: constructorul și beneficiarul încă ne mai amăgesc că șantierul va fi gata la finalul lunii august. :))

    În aceste condiții nu pot decât să le urez tuturor un mai cât mai muncitoresc.

    Sharing and not caring

    Facebooktwittergoogle_plus
  • Sfaturi către fiul meu

    Să presupunem prin reducere la dublu absurd că fiul meu ar vrea să se însoare. Păi da, dar eu nu am nici un fiu. Exact, de aici vine dublul absurd. Și totuși, în eventualitatea acestui eveniment neinspirat numit căsătorie pe care nu îl înțeleg de nici o culoare, i-aș oferi chiar fără să îmi ceară 2 sfaturi:

    – Fiule, negociază de la început cu nevastă-ta dreptul de a ieși 2 seri pe săptămână doar cu băieții, fără ea.

    – Care este al 2-lea sfat, tată?

    – În cea de-a 2-a seară nu ieși cu băieții. (și îi fac cu ochiul) 😉

    MorganFreeMan
    Morgan is always a FreeMan. :)
    Sharing and not caring

    Facebooktwittergoogle_plus
  • Duma de duminică: 16 – PNL este un partid independent

    Într-un pliant electoral al P.N.L., candidatul liberal Gabor Alexandru Adrian apare de 2 ori în nota de subsol, scris mai măricel, în timp ce candidatul independent Scripcaru George apare de 4 ori, câte o dată în dreptul fiecărui deziderat politico-administrativ, scris mai mititel.

    Am și eu unele dileme în legătură cu subiectul ăsta (mai mult comice decât cosmice), dar sunt sigur că nici independentul liberal Scripcaru, nici liberalul independent Gabor nu mă pot ajuta să le rezolv.

    Evident, titlul articolului este la mișto, cum la mișto ne ia de ceva vreme și ”independentul” actual și viitor primar George Scripcaru. 🙁

    Cred că ar cam fi timpul pentru alt independent.

    PNLindependent

    Sharing and not caring

    Facebooktwittergoogle_plus
  • Șantier Colegiul Național ”Dr. Ioan Meșotă” – Mai 2016 – 1

    Acum 2-3 săptămâni, candidatul la primăria Brașovului din partea ALDE, Adrian Atomei, a ținut să amintească pe fakelook de implicarea sa decisivă în construcția noului corp de clădire a Colegiului Național ”Dr. Ioan Meșotă”.

    În dialogurile iscate ulterior postării, o doamnă i-a reproșat că nu se prea vede implicarea și că șantierul stagnează. Doamna nu are dreptate iar șantierul nu stagnează, dar aici vine dezaprobarea mea la adresa fostului coleg din PNL. Acesta îi oferă doamnei o replică nonșalantă, afirmând nici mai mult, nici mai puțin decât, citez: ”clădirea este la roșu”. Ha ha ha.

    Pentru un inginer cu o gândire logico-argumentativă care are și proprietatea termenilor, Adi a forțat puțin (mai mult) nota, iar cum eu urmăresc cu ceva mai multă preocupare decât Klaus Iohannis evoluția lucrărilor șantierului de la fostul meu liceu, îi voi spune o chestie simplă.

    Orice ”clădire la roșu” trebuie să îndeplinească 3 condiții:

    1. Mai întâi și mai întâi trebuie să fie turnată fundația, că din pământ ne naștem și în pământ ne întoarcem, spre a renaște. Sau nu. Este realizată în proporție de 100%.

    2. Apoi trebuie realizată zidirea completă a pereților parterului și a etajelor. Este realizată în proporție de 10%.

    3. În cele din urmă, clădirea la roșu trebuie să aibă și șarpantă, adică structura acoperișului realizată din lemn, metal sau chiar beton armat. Este realizată în proporție de 0%.

    Să zicem că în ultimele 2-3 săptămâni muncitorii au frecat buha până au făcut copii cu pene iar șantierul arată exact ca atunci (deși se poate vedea în articolele mele anterioare că nu e deloc așa). Ei bine, în aceste condiții, dacă îmi arată Adi unde este șarpanta și zidăria dintre stâlpii de rezistență s-ar putea să dau comandă la niște ochelari cu lentile făcute de Herr Carl.

    Prima poză este făcută ieri seară, iar a 2-a este făcută azi. Chiar și pentru niște ochi de cârtiță evoluția lucrărilor de la o zi la alta este ușor de observat, darămite pentru niște ochi de vultur. Să vii să zici că acum 2-3 săptămâni clădirea asta era la roșu este ca și cum ai spune că Brașovul are aeroport și șosea de centură.

    P.S. Pentru a 2-a poză îi mulțumesc lui Alex Pîrcălăboiu. Îl puteți citi pe rivi.ro.

    Mesota06052016

    Sharing and not caring

    Facebooktwittergoogle_plus
  • Învierea

    Pentru că suntem în Joia Mare (dar nu numai) voi continua incursiunea mea spiritual-temporală printre pildele nepizmuitoare pline de înțelesuri ale Sfintei Scripturi. În Noul Testament există o poveste-parabolă foarte frumoasă, cea a învierii lui Lazăr.

    Nu îmi dau încă seama ce este mai greu; să te învii pe tine însuți sau să îl învii pe altul?

    Revenind, Lazăr moare. De amintit că Lazăr nu este oricine, el este fratele Mariei Magdalena și un curajos discipol al lui Iisus. Maria Magdalena, la rândul ei, este femeia care probabil l-a iubit cel mai mult pe Iisus, după Fecioara Maria. În momentul respectiv Mântuitorul este departe și până primește vestea se scurg deja 2 zile de la trecerea în neființă a trupului. ”Lord, the one you love is sick”, au trimis surorile veste către El.

    Drumul spre locul unde era înmormântat Lazăr mai durează 2 zile, dar Maria Magdalena împreună cu Martha, sora ei, continuă să aștepte în fața peșterii și să vegheze cadavrul, cu vigilență și încredere. În ochii comunității acest comportament părea de-a dreptul stupid, mai ales că după 4 zile (aproape) orice cadavru începe să se descompună și să miroasă.

    În sfârșit, sosește și Iisus de pe drum. Obosit, dar senin. Se îndreaptă spre gura peșterii, se oprește la intrare și îl strigă pe Lazăr. Din nou, mulțimea este amuzată și unul îl cam ia la mișto: ”Băi Gigică, ăsta a dat ortu’ popii de ceva vreme. Cred că nici nu îl mai recunoști dacă intri în peșteră. Pe cine tot chemi tu?”

    Zâmbitor și imperturbabil, Iisus îl mai strigă o dată pe Lazăr și îi spuse să iasă afară. Spre stupefacția mulțimii și bucuria nemăsurată a celor 2 surori, mortul iese afară, șocat și el și nevenindu-i să creadă încă ce s-a întâmplat.


    Nici măcar nu contează dacă Lazăr era cu adevărat mort sau nu. Sau poate doar îi plăcea să doarmă mai mult. Ideea cu care am rămas eu de aici este că suntem pradă propriilor noastre limite și temeri, refuzând să acceptăm viziunile altora. Că nu le acceptăm este acceptabil, dar că decidem să nu ne extindem orizontul cunoașterii nu este. Mai ușor cu urmele de șenile făcute pe creier de familie, de școală, de biserică sau de societate și mai greu cu găsirea unor noi căi de acces către trăiri netrăite și către înțelesuri neînțelese.

    Într-adevăr, nici un om de știință nu va considera acest eveniment ca fiind un fapt istoric și demonstrabil. El reprezintă mai mult decât atât: un simbol cu S mare. Nu este un eveniment istoric, demonstrabil, temporal, este unul care se petrece la alt nivel, în dimensiunea trează a eternității. Aici am fost cam pompos, dar nu îmi găsesc mereu cuvintele să exprim ceea ce îmi doresc. Promit că mai încerc.

    În imensa noastră majoritate suntem morți, mai ales din punct de vedere spiritual. Din această perspectivă, situația noastră nu e deloc diferită de cea a lui Lazăr. Aproape toți trăim într-o peșteră întunecată al cărei bolovan ne blochează vizibilitatea, ne blochează accesul la lumină și la sursa luminii.

    Corpurile noastre miros urât pentru că moartea nu este ceva care se petrece brusc. Noi murim câte puțin în fiecare zi timp de 80 de ani, cu o inconștiență stranie.

    Funcția lui Iisus și a oricărui alt maestru nu este să transmită mai departe cunoștințele, lumina și adevărul, ci să le scoată afară din Lazăr sau din orice alt discipol, din noi. El te îngheață sau te înfierbântă și declanșează în tine un proces care te face să te simți viu sau te face să cauți să te simți astfel.

    Cred că fiecare dintre noi avem resurse nebănuite de lumină, dar am acumulat atâta glod pe noi și în jurul nostru încât lumina nu se mai vede. Dacă reușim să ne spălăm de toate impuritățile, chiar și adevărul va ieși la lumină. Când glodul, însă, s-a adunat de secole și milenii, doar un Mântuitor ne mai poate ajuta. Dacă reușim asta, vom rămâne cu o stare de curățenie, de conștiență, de clarviziune și de lumină.

    Este și aceasta o mică înviere. Pentru cea mare mai avem de așteptat 2-3 zile.

    www.perdurabo10.net
    www.perdurabo10.net

    Salutări din Țara Pădurilor de Fag, supranumită și Bucovina.

    Sharing and not caring

    Facebooktwittergoogle_plus
  • Religia, simbolurile și conștiența

    Cel mai important cuvânt/concept/deziderat care ar trebui să caracterizeze orice religie nu este credința, ci este conștiența. Fără ea, tot acest eșafodaj mistico-sacrosant-religios nu e nimic altceva decât o adunătură de simboluri fără substanță.

    Simbolurile nu ar trebui să ne amăgească, ci ar trebui să ne dezvăluie sensuri și problematici grave, înalte, profunde, incomode. Nu voi da vina pe religie, care folosește simboluri pentru a ne amăgi, voi da vina pe oameni, care folosesc simboluri pentru a se amăgi. Ne prosternăm prin metanii, ardem inerțial lumânări și tămâie, sărutăm ploconit și pofticios icoane, atingem înghesuiți moaște, ne lăsăm împroșcați cu aromă de busuioc și ne simțim sfinți; sau poate nu chiar sfinți, dar măcar ne simțim împăcați deoarece noi credem că am făcut ceva pentru suflețelul nostru.

    Și cine știe? Poate chiar am făcut și poate că e suficient. Sau poate că suntem împăcați tocmai pentru că ne proiectăm în aceste simboluri/justificări în loc să ne concentrăm și să ne centrăm în noi.

    Printre multitudinea de lecții și pilde pe care ni le-a oferit, Iisus a strecurat și destule parabole. În una dintre ele este vorba de stăpânul unui vast domeniu care a plecat într-o călătorie și le-a spus servitorilor săi să fie mereu cu băgare de seamă, deoarece el se poate întoarce oricând. Nu le-a spus când, nu le-a dat nici măcar un indiciu, dar i-a atenționat că atunci când va reveni vrea ca totul să fie în aceleași condiții exemplare ca în ziua în care a plecat. Astfel, slujbașii de pe domeniul său știau că trebuie să fie mereu atenți și să își desfășoare activitățile cu aceeași seriozitate și concentrare ca și când stăpânul ar fi fost prezent.

    Dacă le-ar fi spus că se întoarce în a 5-a zi din a 8-a lună a celui de-al 58-lea an înainte de Hristos, atunci ei ar fi putut să lenevească berechet, iar cu puțin timp înainte de data anunțată să încerce să dreagă busuiocul (alt buchet de busuioc). Neștiind, însă, erau obligați să stea de veghe în lanul de secară în fiecare zi și în fiecare seară.

    Aceasta este, după smerita mea părere, parabola vieții trăite în conștiență. Nu uitați, stăpânul poate veni în orice clipă, oricare ar fi acel stăpân.

    Conștiența este tehnica de a te centra și concentra în timp ce, plin de energie, te relaxezi și acționezi zâmbind. A nu se confunda cu conștiința, despre care vă voi povesti cu altă ocazie.

    Să aveți o zi de Miercuri Mare.

    Symbols

    Sharing and not caring

    Facebooktwittergoogle_plus